Psihologie ortodoxa si educationala

Fara nici o îndoială, tineretul de astăzi trece printr-o serioasă criză. Iar pentru acesta nu este eI înşuşi responsabil. Cea mai mare parte de vină ne aparţine nouă, celor mari - parinţi, învăţători, clerici, îndrumători duhovniceşti. Ne-am pierdut noi înşine orientarea duhovnicească şi cum era de asteptat, am pierdut şi adevarata, “după Dumnezeu”, educaţie a copiilor nostri.

Rolul parinţilor şi al caminului familial este determinant pentru vârsta copilariei şi a adolescenţei. El trebuie să fie prin excelenţă un rol educational. Lucrarea pedagogică corectă şi înteleaptă a parinţilor asupra sufletelor copiilor, încă de la cea mai fragedă vârsta, trebuie să pună bazele unei vieţi întru Hristos, a singurei căi viabile şi adevarate, pe care nici o furtună a vârstei tinere sau adulte nu o va mai putea clatina.

În vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfinţenia vieţii şi prin cunoaşterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea poruncă ucenicului sau: “Să scoţi din radacină acest copac!" Şi i-a arătat un copacel tânar, un curmal, care apucase însă să prindă radacini foarte puternice şi adânci.

Facând ascultare de duhovnicul său, ucenicul încerca să ducă la îndeplinire această poruncă, însă, cu toate eforturile depuse, nu reuşi să facă nimic. “Parinte”, îi spuse, ”ceea ce mi-aţi cerut să fac depaseşte cu mult puterile mele!" Atunci părintele îi arătă un alt copăcel, cu mult mai mic şi mai firav, pe care ucenicul reuşi să îl smulgă din pamânt de la prima încercare, fără a depune prea mare efort. Vedem asadar, că nimic nu a reuşit ucenicul faţă de copacul care apucase să prindă radacini puternice şi că fără nici o greutate, a smuls copacelul abia răsărit.

Făcând o legatură între povestirea aceasta şi educaţia copiilor, am putea spune că, de multe ori, parinţii rămân aproape neputincioşi în a schimba comportamentul copiilor mai mari de vârstă, dacă nu au început să se ocupe de educaţia lor încă din frageda pruncie. Spune ţi un proverb: ”Ceea ce înveţi de mic, nu uiţi până la batraneţe!" Iar înţeleptul Sirah învaşă: ”Ai feciori? Invaţa-i pe ei şi înconvoaie din pruncie grumazul lor” (Cartea întelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah ”Ecclesiasticul” 7,24).

Puţini sunt acei parinţi care ar putea fi lăudaţi pentru acordarea unei educaţii corecte copiilor lor. Uneori se întâmplă chiar, ca anumiţi parinţi, care sunt ei înşişi foarte buni şi evlavioşi, să aibă copii cu un caracter rău, absolut diferit de al lor.

Una dintre cauzele de bază ale acestui fenomen, trebuie cautată în însăşi educaţia pe care aceştia o oferă. Se întâmplă aşadar, ca aceştia să nu se îngrijească îndeajuns de educaţia religios-morală a copiilor lor, sau să fie atât de orbiţi, de o exagerată iubire parintească, încât să nu vrea să vadă şi să recunoască în acestia nimic rău sau condamnabil. Refuză să ia aminte, la observaţiile bine intenţionate ale celor din jur, nu iau în seamă sfaturile lor şi contestă cu putere adevărul celor constatate. Şi abia când problemele copiilor lor devin insuportabile, încep să se gândească la modul de îndreptare al fiicei sau al fiului lor. Abia atunci fac apel la educaţie. De multe ori însă, se întâmplă să fie deja prea târziu.